Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FOC (DE ARMA)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 154 pentru FOC (DE ARMA).

Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri)

... Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri) Jos, pe malul Prutului, La casele Vâlcului, Vâlcul bea, se veselește, Cu trei fete se-ndrăgește, De holeră nici gândește; Maică-sa grija-i ducea Și cu lacrimi îi zicea: ,,Dragul mamei Vâlcule, Mândrule, voinicule! Tu tot bei și veselești, De holeră nici gândești, Lasă-mi-te de beție Și de dalba veselie, Că holera-i chiar la Prut Și chiar dincoace-a trecut!" Vâlcul ei se supunea, Patru boi la car punea Și ... mi lungește zilele, Să-mi mai văd copilele Că-mi sunt dragi ca soarele. Na-ți și carul, na-ți și boi, Numai te du de la noi!" ,,Nu vreau arme omenești, Că eu am arme drăcești. Am trei coase nevăzute, Cu ciocan de foc bătute: Una pentru cei voinici, Una pentru copii mici, Una pentru fete mari Și neveste cu ștergari, Nu vreau nici carul cu boi, Ci vă ... Afară de acestea, romanii aveau pentru țară o trăsură carruca . Vizitiul se numea carricarius , cărucier. [2] Imagine antică. Furiile iadului, după mitologia romană, poartă plete de șerpi. [3] Adeseori se văd în basmele românilor figurând arme și unelte de foc. Îngerii au în mâna dreaptă sabie de foc: o calamitate publică e numită bici de foc

 

Vasile Alecsandri - Frații Jderi

... Vasile Alecsandri - Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci umbra e țesută de fulgeri trăsnitori. Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete. Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiți de foc, În șanțul lor, sub arme, stau gloată la un loc, De moarte și nevoie râzând cu nepăsare ... Voinici ei sunt la luptă, voinici și la răbdare! „Măi, oameni! zice unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste, Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.â ... ...

 

Costache Conachi - Jaloba mea

... și i-am spus că sunt robit; I-am spus orice slăbăciune în inimă am avut, I-am spus taina cea mai mare: că pătimesc de temut! Care inimă și suflet, într-a tiranilor firi, De-atâtea delicatețe, de-atâtea mărturisiri, Nu s-ar fi topit ca ceara în fața crudului foc, Afară de al ei suflet unde mila n-are loc?... Această nelegiuită și crudă supus-a ta, Decât tigrii, decât șerpii, mai rea la inima ... ș-a ciuzei focul cel mai arzătoriu! Lacrimi, plânsete, suspinuri, la ochii ei nu prind loc! Și scrisorile acelea de-amoriu scrise cu foc, Pentru dânsa sunt de gheață și răspuns nu mai primesc: Căci viclenii totdeauna de răspunsuri se feresc. Arătatu-i-am iubire? ochii ei posomoresc! Arătatu-i-am răceală! pe loc se sălbătăcesc De m-am tulburat vrodată pentru ceva neplăcut, Nu blândețe de la dânsa, ci grozăvii am văzut; De-am rugat-o să-nceteze cu atâta tiranie, Nu s-asculte, ci sporește la o mie altă mie! Pururea cu pază mare de a se descoperi, Pururea cu privighere

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania

... tiranie, Ori de ce natură, ori de unde vie! Vie de la cela ce se zice rău, Ce ne pleacă fruntea sub paloșul său; Vie de la cela ce din amăgire Ne vorbește nouă despre fericire! Ea degrabă astfel sufletu-omenesc, Cât să fie liberi oamenii roșesc. Azi o zi frumoasă ... Iată calea voastră, printre neamici. Câți sunt bravi, să vie, să-i vedem aici! Cei fricoși să fugă, precum se dezbină Rușinea d-onoare, umbra de lumină!" Vorbele lui cheamă pe ostași la loc Și le-aprinde sânul de eroic foc. Domnul țării însuși merge-n fruntea lor, Cu sabia-n mână, mai zicând cu dor — ,,Mergeți, dați de știre la părinții voștri, Că pe când din luptă au fugit ai noștri, Mihai prin mulțime moartea căuta!" Aste mândre vorbe mai mult îi mișca ... piere. Fremet de turbare, plângeri de durere, Gemete profunde, crude văitări Ce se schimbă, leșin, prin lungi suspinări. Peste tot se-nalță, cresc și scad de tot Și tăcerea tristă cade peste tot. Armele de luptă ce la mândru soare Fermecau vederea prin a lor splendoare, Pline sunt de

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829

... Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 ... eu fruntea-ncoronată, În mână cu măslinul, în slavă nainta, Ș-o nouă sărbătoare, în tabără cântată, Din cerul cel prea rumen pământului vestea. Nainte de ivire-ți, ca zâmbetul nădejdii, În inime viteze ce-au înfruntat primejdii, Tu ca un foc în ele luceai dumnezeit. De mii de ori răsară soarele și sfințească, Căci dulcea ta lumină în veci o să lucească În sânul omenirii ce tu ai slobozit. IV Iadul jurat osândei ... vază, Sau te-a grăbit acela creștinul împărat? VII Românul ajunsese a moliciunii pradă, Brațurile ce veacuri au apărat ast loc De tot afemeiase acea vrăjmașă sfadă, Și armele pierdură mântuitorul foc. Stinse de strălucire, cuprinse de rugină, Unealtă vicleniei, arma mână străină, Și pământeanu-ajunse străin și călător. A! să lăsăm uitării pe cei ce se-ntrecură Să uneltească ... ș-a fost în mâna ta D-oricare răutate veninul a seca, Ca amuțind să tacă vicleana limba sa. 1836 Note Ziua de

 

Vasile Alecsandri - Sentinela română

... nu se clătina, Frunza nu se legăna. Pasărea la munți zbura, Fiara-n codri tremura, Căci prin lumea spăimântată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte, Presimțiri de rele soarte! Iar pe cer un vultur mare, Făcând cercuri de zburare, Se vedea plutind cu fală, Și-n rotirea-i triumfală Ținea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. Cine ești? de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? Sunt roman și sunt oștean De-a-mpăratului Traian! Maica Roma cea bătrână Mi-a pus arma asta-n mână Și mi-a zis cu ... pământul unde-or trece! O! viteze neferice, Ai să pieri în câmpi aice! Eu să pier, eu?... niciodată! Vie-o lume încruntată. Vie valuri mari de foc... Nici că m-or clinti din loc. Tot ce-i verde s-a usca, Râurile vor seca, Și pustiul tot mereu S-a ... cerul sfânt Și cu alta pe pământ! Dar s-au dus cum n-au venit În pustiul lor cumplit, Părăsind în urma lor Câmpul luptei de omor! Lat e câmpul celei lupte, Lat și plin de arme rupte, Plin de

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

... Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat. Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat; O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând, Se-ntoarce, își pleacă capul

 

Ion Heliade Rădulescu - Războiul

... Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat. Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat; O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând, Se-ntoarce, își pleacă capul

 

Vasile Alecsandri - Doncilă

... fată mare! ,,Hei, Ancuțo, draga mea, Facă Dumnezeu ce-a vrea! Tu să n-ai nici o păsare. Fierbe lapte-ntr-o căldare De-mi gătește-o scăldătoare Și mă freacă-ntr-un noroc Cu floare de busuioc, Doar mi-ar potoli cel foc, Apoi adă-mi haine dalbe, Cusute cu firuri albe; Adă-mi și armele mele Ce lucesc ca niște stele. Apoi cheamă din câmpie Calul meu ... fată mare, Și numai dintr-un sărut, Capul lui și l-a pierdut!" ↑ Subiectul acestei balade a fost tratat și de poeții poporali ai Serbiei, sub numele de Dojcin bolnavul . Vezi colecția cântecelor poporale ale serbilor, tradusă în limba franceză de August Dozon (Dentu libraire-Ă©diteur Paris). În Ardeal există asemenea balada lui Doncilă, însă cu numele de Radu și călugărița (vezi colecția tipărită la Pesta de dr. Marin Marienescu) ↑ În timpurile pe când Bugeacul era în stăpânirea tătarilor, aceștia făceau ades năvăliri pe pământul Moldovei și cășunau cumplite rele locuitorilor ... arzându-le satele, prădându-le vitele și răpindu-le nevestele și fetele. Asemenea românii, din partea lor, dădeau năvală în Bugeac și-și răzbunau cu ...

 

Vasile Alecsandri - Mihu copilul

... De-un glas de cobuz Dulce la auz, De cobuz de os Ce sună frumos! ↑ În locul acestor două versuri o variantă zice: "Păunaș de codru, Vătăjel de lotru." Înțelesul cuvântului lotru nu e bine cunoscut. Unii pretind că însemnează bandă de hoți. ↑ Cobuzul e un instrument oriental. ↑ Acest codru se găsește în țara de sus a Moldovei. El a fost mult timp lăcașul hoților celor mai vestiți. Asemenea a fost și Strunga, și ... districtul Romanului, și Bordea lângă Iași, și Lunca-Mare etc. ↑ În secolul de mijloc oamenii războinici precum și caii lor erau coperiți cu cămăși de fier, numite zale; prin urmare, balada lui Mihu se poate presupune că ar exista de pe epoca Cruciadelor. Însuși caracterul cavaleresc al eroului baladei ne întărește în această idee. ↑ Levent înseamnă viteaz de soi. Un voinic poate să fie de neam prost, iar un levent trebuie să fie de neam bun. ↑ Șade în loc de șede , precum șapte în loc de șepte, provincialism din Moldova. Asemenea se zice ai în loc de ani , cei în loc

 

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

... tânăr om     Cânta cu dulceață, Dar de soi nu mare, nici fecior de domn.     Minvana uitase     Al său neam înalt,     Căci s-înamorase, Ea, neprihănită, de prostul amat...     Deci pe-a nopții frunte, Când discul de aur al lunii plutea     Ș-a lacului unde Dulcele ei raze tremurând clătea,     De pe deal cetatea,     Pe mal copaci deși     Umbre culca noaptea, Pe luciul apei ca mari urieși.     Un izvor din munte Curgea pe aproape de-un stejar tufos,     Ce era a multe Mistere ascunse martor credincios;     Căci subt el Minvana     Tristă se primbla,     Așteptându-l sara; Iar de ... dimineții vântișor eu simt. Minvana     O, nu, ți se pare,     Pîn’mâini este mult,     Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin     Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana     O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin     De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău?      Deci apoi își leagă Arfa de ...

 

   Următoarele >>>